Menu

Social
“ORAȘ DESCHIS”… INUNDAȚIILOR

Mai multe străzi și gospodării din municipiul Buzău au fost inundate, ieri după-amiază, după o ploaie torențială care a durat aproape o oră. Inundațiile au creat probleme pe mai multe străzi de la periferie, în cartierul Micro III dar și pe o importantă stradă, unde își au sediile Poliția Județeană și Școala nr. 11. O femeie a cerut ajutor la 112 după ce a rămas cu mașina într-o baltă de jumătate de metru înălțime.

Ieri după-amiază, strada Chiristigii a fost aproape impracticabilă din cauza acumulării de apă, care pe alocuri depășea 20 de centimetri. Mai mulți șoferi au avut nevoie de ajutor ca să-și împingă mașinile rămase în mijlocul apei.

„Mica Veneție” din centrul Buzăului i-a surprins pe trecători, care nu se gândeau vreodată că ajung într-o astfel de situație. Pompierii au fost solicitați să intervină cu motopompe pentru a scoate apa din mai multe gospodării de la periferia orasului. De asemenea, o șoferiță a cerut ajutor la 112 după ce a rămas cu autoturismul sub un pod.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>