Menu

Social
FUGĂRIȚI DE URȘI

Atacurile urșilor pe Valea Cerbului s-au înmulțit în ultima vreme, cei mai mulți fiind în căutare de mâncare. Un turist care își petrecea vacanța la Bușteni, pe Valea Cerbului, a ajuns la spital după ce a fost mușcat de un urs, iar alți cinci au avut nevoie de ajutorul jandarmilor pentru a scăpa din ghearele unei ursoaice în timp ce se aflau pe un traseu din zona Gura Diham din Bușteni. Salvamontiștii atrag atenția turiștilor nu rămână noaptea pe traseele montane și nu păstreze mâncare în corturi.

Un turist, de 28 de ani, din Campia Turzii, care isi petrecea vacanta in zona de rulote din Busteni, a ajuns la spital, dupa ce a fost rănit la mâna stângă, încercând să se apere de un urs. Acesta a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Sinaia unde a rămas internat pentru a primi îngrijiri medicale. Barbatul este cea de-a șaptea victimă a urșilor , în ultimele 48 de ore.  Azi noapte,  alți cinci turisti, cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani au fost atacați de o ursoaică și de puii ei. Grupul  se afla în pădure, la mijlocul traseului dintre Gura Diham și Vârful Omu. Tinerii și-au abandonat bagajele si au fugit. Au scapat doar pentru ca urșii au fost atrași de mâncarea pe care au gasit-o în rucsaci. Au cerut ajutorul jandarmilor care au reușit să recupereze și bagajele de pe traseu, dar și să alunge animalele sălbatice.

Un alt barbat, care era campat in zona Valea Cerbului, a fost atacat in timp ce dormea in cort, in noaptea de luni spre marti.  El a fost ranit la o mana, insa plaga nu i-a pus viata in pericol.  Autoritatile spun ca in ultima vreme  tot mai multi ursi coboara la ghenele de gunoi din zonele de campare, pentru a-si procura hrana.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>