Menu

Social
SE REDESCHIDE UN POD, SE ÎNCHIDE ALTUL

Podul închis de la Mărăcineni, care face legătura între Muntenia şi Moldova, va fi redat circulației pe 30 august, astăzi fiind  turnat primul strat de asfalt. Calvarul şoferilor ar mai putea însă dura, deoarece din septembrie vor începe noi lucrări de întreținere, la celălalt pod, care a preluat până acum întreg traficul rutier. Obiectiv strategic, podul de la Mărăcineni, de peste râul Buzău intrat în reabilitare în a doua jumătate a lunii aprilie. 

Lucrările de reabilitare la podul de la Mărăcineni, care face legătura între Muntenia şi Moldova, au intrat în linie dreaptă, astăzi fiind turnat primul strat de asfalt. Reprezentanţii Prefecturii Buzău, care au făcut nenumărate vizite la șantier, dau asigurări că podul va fi din nou funcţional la sfârşitul lunii august. Circulaţia rutieră pe podul de la Mărăcineni a fost închisă în luna aprilie, iar constructorul a anunţat că are nevoie  de 130 de zile pentru a efectua reparaţii capitale.

Potrivit responsabililor din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pentru lucrările de reabilitare a podului metalic de la Mărăcineni a fost alocată o sumă consistentă: 5.000.000 de lei. Pe toată perioada desfăşurării lucrărilor de reabilitare a construcției metalice, celălalt pod a preluat întreg traficul rutier, motiv pentru care, în anumite zile și ore, traficul în zonă a fost un adevărat calvar pentru șoferi. Comarul conducătorilor auto s-ar putea însă prelungi în luna septembrie, deoarece vor începe noi lucrări de întreținere, la celălalt pod, care a preluat până acum întreg traficul rutier. Autorităţle afirmă că deranul nu va fi mare întrucât reparaţiile se vor efectua noaptea și pe un singur sens de mers.

Podul metalic de la Mărăcineni a fost construit în 1932. Porţiune din Drumul european E85, cea mai importantă legatură rutieră între Muntenia şi Moldova, podul a fost avariat grav la inundaţiile din vara anului 2005, şi în consecinţă a fost partial demolat şi reconstruit până în luna noiembrie a aceluiaşi an.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>