Menu

Sport
ELIMINATĂ DIN CUPĂ

CSM Rm. Sărat a fost eliminată din Cupa României, după ce în turul 2 al competiției a fost învinsă cu scorul de 3-1 de o altă formație de liga a 3-a, Metalul Buzău. Partida a fost una echilibrată, însă viteza de joc nu a fost tocmai pe placul spectatorilor.

In turul 2 al Cupei Romaniei, CSM Rm Sarat si Metalul Buzau s-au intalnit, ieri dupa-amiaza, pe stadionul Olimpia din Rm Sarat. Lungoci de la Metalul Buzau a deschis scorul pentru oaspeti in minutul 30, iar Balan a restabilit egalitatea 10 minute mai tarziu. În repriza secundă au început să-şi facă loc şi schimbările în cele două garnituri. Tănase, pentru un gest stupid, a văzut al doilea „galben” şi a fost eliminat in munutul 80 , iar două minute mai tîrziu, după un corner bătut perfect de Mihăescu, Popescu a reluat să reia imparabil pentru Ceparu: 1-2! Portarul Ramnicului a reuşit apoi să-i scoată cu varful degetului mingea de sub bară lui Lungoci, dar la faza imediat următoare n-a mai avut soluţii în faţa golgeterului Metalului, care a reluat, simplu, în plasă, din apropiere: 1-3, scor final! Antrenorul  Metalului Buzau este de parere ca viteza de joc nu a fost tocmai pe placul spectatorilor.

Antrenorul CSM Rm Sarat, Sorin Bodoc, considera ca jocul a fost echilibrat. El spune ca, in acest an, Cupa Romaniei nu a fost un obiectiv pentru formatia pe care o conduce. Turul 3 al Cupei României este programat miercuri, 29 august, cand Metalul Buzau va întalni fie o colegă de eşalon care a terminat sezonul trecut pe locurile 2-4, fie o echipă din Liga a 2-a, partida urmînd să se joace la Buzău, într-o singură manşă, eliminatorie.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>