Menu

Administrativ
INVESTIȚII CU BANI EUROPENI

Investiții de amploare ar putea fi realizate și la Rm. Sărat din fonduri europene! Un prim pas în acest sens a fost făcut astăzi de Consiliul Local, care a aprobat documentația pentru două proiecte, care vizează construcția de locuințe sociale și asfaltarea unor străzi. Valoarea acestor investiții se ridică la aproximativ 5 milioane de euro.

Primul proiect dezbătut astăzi de către Consiliul Municipal Rm. Sărat vizeaza aprobarea documentatiei tehnico-economice si a indicatorilor tehnico-economici pentru construiția unor locuinte colective sociale, in cartierul Alecu Bagdat,,. Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi. Si cel de-al doilea proiect supus dezbaterii a primit votul tuturor consilierilor locali. Prin această investiție, 22 de artere, situate in special in cartierele marginase ale orasului, vor fi asfaltate cu fonduri europene.

Cele doua proiecte, realizate de angajatii Primariei Rm. Sarat, vor fi depuse pe Axa prioritara 13, care are ca obiectiv imbunatatirea calitatii vietii populatiei in orasele mici si mijlocii din Romania. Partea de cofinantare a municipiului Rm Sărat este de 2 % din valoarea eligibilă a proiectelor.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>