Menu

Social
CU OCHII PE COLETE

Reprezentanții Vămii Buzău sunt cu ochii-n patru la tranzacțiile efectuate pe internet sau telefonic cu bunuri provenite din ţările din afara Uniunii Europene. Și asta deoarece unii dintre cei care comandă produse din afara spaţiului european încearcă să fenteze statul la plata taxelor vamale şi a TVA. În general, ei declară sume suspect de mici, pentru a beneficia de scutiri de taxe.     

Potrivit legislației în vigoare, bunurile provenite din afara spațiului european cu o valoare mai mică de 10 euro, scapă de plata TVA și a taxelor vamale, iar peste această valoare, destinatarul plătește taxe în funcție de prețul declarat al coletelor comandate. Este și motivul pentru care unii dintre buzoienii care comandă produse pe internet sau telefonic din afara Uniunii Europene declară valori suspect de mici, pentru a scăpa de plata unor taxe mai mari către stat. Fiecare colet sosit din străinătate este însă verificat cu atenâie de către vameși.

Numai în prima jumătate a acestui an vameșii buzoieni au   controlat peste 2.400 de colete, mult mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. Numărul pachetelor venite din străinătate la Buzău este mult mai mare decât a celor expediate. La Buzău, activitatea de vama import-export a colectelor se desfășoara la un  singur oficiu poștal.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>