Menu

Administrativ
DEPOZITE DE DEȘEURI NEÎNCHISE

România suportă consecinţele neînchiderii unui număr de 68 de depozite de deşeuri neconforme, la termen, ce constituie un risc grav pentru sănătatea umană şi pentru mediu. Din păcate, și Buzăul are două dintre depozitele de deşeuri neînchise, la această dată, ambele din Rm. Sărat. Comisia Europeană a demarat, anul trecut, proceduri de infringement împotriva a 14 state membre, printre care se numără și România, pentru nerespectarea obligațiilor privind raportarea implementării mai multor norme UE în domeniul deșeurilor.

În România, există 68 de centre de colectare a deșeurilor ce nu îndeplinesc normele cerute de Uniunea Europeană. Printre acestea sunt și două depozite din județul Buzău. Este vorba despre depozitul de deşeuri periculoase al SC Rafinăria Venus Oilreg SA şi depozitul de deşeuri periculoase SC Fermit SA, ambele din Rm. Sărat. Autorităţile buzoiene spun că cea mai gravă problemă este la fosta rafinărie Venus Oilreg, în cazul căreia termenul de închidere nici nu poate fi estimat. În schimb, la depozitul de deşeuri periculoase SC Fermit SA, situația va fi rezolvată pănă la finele lunii acesteia.

De-a lungul timpului, comisarii Gărzii de Mediu au avertizat că responsabilitatea pentru închiderea depozitelor de deşeuri aparţine, în totalitate, autorităţilor locale, iar sancţiunile inevitabile, impuse de “Bruxelles”, vor fi suportate de la bugetele locale. Acestea constituie un risc grav pentru sănătatea umană şi pentru mediu.

Cu toate acestea, în pofida tuturor avertismentelor, România nu a reușit să ia măsuri pentru cele 68 de gropi de gunoi neconforme. Țara era obligată să închidă sau să reabiliteze aceste gropi de gunoi neconforme până la data de 16 iulie 2009, termenul fiind amânat până în 2012. Pentru nerespectarea termenului, România a fost dată în judecată de Comisia Europeană, la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, printr-o cerere introdusă la data de 23 mai 2017.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>