Menu

Educatie
NU SE FAC CURSURI

Nu au început bine școala și vor avea o zi liberă, chiar înainte de Referendum. Este vorba despre elevii și preșcolarii din județul Buzău, care nu vor merge la cursuri vineri, 5 octombrie, zi în care este sărbătorită Ziua Mondială a Educaţiei. Nu doar elevii din Buzău, se vor bucura că vor rămâne acasă vineri, ci și elevii și preșcolarii din București, Giurgiu, Brăila, Brașov și Arad.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Buzău susţin că hotărârea a fost luată în temeiul prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă. În anii trecuti, aceasta zi era marcată „prin manifestări specifice” – activități educative şi recreative propuse de școli.

Ziua de 5 octombrie este desemnată, pe plan mondial, sărbătoare a educației, această zi fiind sarbatorita în peste 200 de ţări. In acest an, Ziua Mondială a Educației coincide cu ultima zi de pregătiri pentru Referendumul Familiei, care va avea loc pe 6 și 7 octombrie! Luni, pe 8 octombrie, unităţile de învăţământ în care vor fi organizate secţii de votare vor decide dacă vor modifica sau nu programul, pentru a amenaja sălile de cursuri.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>