Menu

Social
DISPĂRUT ÎN MUNȚI

Un buzoian de 41 de ani a dispărut în mod misterios, în timp ce traversa munții Bucegi pentru a-și vedea iubita. De 3 luni, Viorel Găman este de negăsit, după ce a pornit într-o drumeție montană periculoasă. Bărbatul ar fi plecat de acasă cu peste 20 de mii de lei la el, iar prietenii săi suspectează că a fost sechestrat sau chiar talharit pe traseu. Unele surse din poliție iau în considerare ipoteza unei crime, săvârșită în pădurile din Munții Bucegi.

Buzoianul Viorel Lucian Găman, de 41 de ani, este de negăsit de pe data de 8 iulie, când a pornit spre staţiunea Moeciu de Sus pentru a-şi întâlni iubita. Era de două luni în relaţie cu aceasta, iar după sejurul la munte ar fi trebuit sa revină amândoi acasă la ea, în Bucureşti. În ultimele mesaje trimise iubitei, înainte de a i se descărca telefonul, buzoianul a apucat să anunţe că porneşte din Buşteni, în drumeţie prin munţi, până la Moeciu.

În zorii zilei, bărbatul a purtat o conversaţie prin What’s app cu prietena lui, căreia îi descria etapele drumului cu trenul. Aşa s-a aflat că Viorel Găman ar fi coborât la Buşteni şi a pornit pe jos, prin munţi, până la Crucea Caraiman, de unde pare că a dispărut. Cei doi ar mai fi vorbit la telefon câteva zeci de minute mai târziu, atât cât bărbatul să-i spună prietenei că e pe Caraiman, obosit, şi că nu mai poate continua drumul.

Prietena lui Viorel, rudele şi amicii au făcut sesizări la Poliţia din Buzău şi Buşteni, căutările demarate în zilele următoare fiind zadarnice. Demersurile au fost continuate pe cont propriu de o avocată din Buzău, Laura Manciu, o cunoscută a dispărutului. Sunt indicii că bărbatul plecase de acasă cu cel puţin 20.000 de lei la el. Erau bani luaţi de pe o moştenire pe care nu-i ţinea în casă, fiind convins că locuinţa închiriată nu era sigură.

Viorel Găman este tatăl a doi copii care, după divorţ, au rămas la mama lor în apartamentul familiei. Acesta a părăsit domiciliul conjugal pentru a locui în chirie, pe care o acoperea lunar din salariul de la firma la care lucra ca depanator de electrocasnice mari şi din banii căpătaţi după dezbaterea unei moşteniri.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>