Menu

Sport
ÎN CĂUTARE DE NOI TALENTE

Celebra gimnastă Andreea Răducan, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, vine mâine la Buzău. Ea va coordona cel de-al doilea eveniment din prima etapă a programului naţional de selecţie „Hai cu noi în ţara campionilor”.  Proiectul are ca scop atragerea către gimnastică a unui număr cât mai mare de copii, descoperirea și creșterea de noi talente.

Programul „Hai cu noi în ţara campionilor” se adresează copiilor cu vârsta între 4 și 6 ani, cu calități fizice și psihice care îi recomandă ca viitori performeri și care își doresc să facă performanță în gimnastica artistică, feminină și masculină, precum și în cea aerobică. Proiectul se derulează în perioada 2018 – 2022 și va avea în vedere organizarea unei selecții la nivel național, susținută de o campanie media, cu implicarea fostelor glorii ale gimnasticii, a Ministerului Tineretului și Sportului, a Ministerului Educației Naționale și a companiilor din mediul privat care doresc să se implice și să susțină gimnastica românească.

Evenimentul de mâine de la Buzau se va desfășura începând cu ora 17.00, în exterior, în fața Sălii Sporturilor. Sunt aşteptaţi să participe foste şi actuale glorii ale gimnasticii româneşti.  Si județul Buzău a dat o gimnastă care a reușit să facă performanță la cel mai înalt nivel în gimnastică. Este vorba de Gabriela Drăgoi, sportivă care a reușit să câștige medalia de bronz, cu echipa, la Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>