Menu

Social
A MURIT ÎN TREN

Un bărbat de 52 de ani a murit vineri după amiază într-un tren care plecase din București și se îndrepta spre Târgu Mureș. Omului i s-ar fi făcut rău în dreptul localității Buftea, însă garnitura nu a putut opri decât la Ploiești, unde un echipaj medical îl aștepta să ii acorde primul ajutor. În zadar l-au resuscitat medicii minute bune. Se pare că bărbatul ar fi avut grave probleme medicale, și chiar venea de la un spital din capitală.

Tragedia s-a petrecut vineri, în garnitura formată pentru relația   București- Târgu Mureș. Într-unul dintre vagoane se afla un bărbat de 52 de ani, căruia i s-ar fi făcut rău. În dreptul localității Buftea conductorii ar fi fost anunțați de starea călătorului, însă trenul nu a oprit până la prima stație.

Dacă inițial în stația CFR a ajuns un echipaj medical de urgență cu asistent, de urgență a fost trimis un altul, de data aceasta cu medic.

Din păcate, după minute bune în care au încercat să îl readucă la viață, a fost declarat decesul. Reprezentanții CFR Călători au transmis că se fac verificări cu privire la această tragedie. Tot ei vor trebui să explice dacă garnitura ar fi putut opri mai devreme pe timpul călătoriei, pentru ca medicii să ajungă mai repede la el. Surse din anchetă au precizat că bărbatul ar fi fost grav bolnav.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>