Menu

Social
VICTORIE DE DE SENZAȚIE

Încă o victorie de senzație pentru nou-promovata SCM Gloria Buzău în primul meci al etapei a 10-a din Liga Națională de handbal feminin. Echipa antrenată de Dumitru Muși a învins formația lui Gheorghe Tadici, Handbal Club Zalău, la un singur gol diferență, după un meci spectaculos.

În fața a peste 1.000 de spectatori, SCM Gloria Buzău a început mai bine, a condus cu 3-1 în minutul 5, dar Zalăul a egalat la 4 în minutul 8 și a luat conducerea în minutul 11, după golul Claudiei Constantinescu. Gazdele au revenit la conducere în minutul 19, 9-8, apoi s-au desprins la 10-8 în minutul 21, intrând la pauză cu același avantaj, 13-11. Echipa oaspete a revenit la conducere în minutul 37, 16-15, după care cele două echipe au mers cap la cap până când Buzăul a înscris de patru ori la rând între minutele 45 și 50 și s-a desprins pentru prima dată la 3 goluri, 22-19. Gazdele au condus și la 4 goluri, 24-20 în minutul 54, iar echipa ardeleană n-a mai reușit decât să se apropie la un gol, cu 30 de secunde înainte de final. Publicul buzoian a aplaudat în picioare victoria elevilor lui Dumitru Muși.

În urma acestei victorii, echipa buzoiană urcă pe locul 6, cu 16 puncte, în timp ce Handbal Club Zalău ajunge pe locul 9, cu 14 puncte. A fost ultimul meci al anului pentru echipa buzoiană, Liga Florind fiind întreruptă pentru ca echipa națională să se poată pregăti pentru Europenele din Franța. Liga Florilor la handbal feminin se va relua pe 10 ianuarie 2019.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>