Menu

Social
GUSTĂRI ÎN AȘTEPTARE

A început şcoala de mai bine de două luni , însă “cornul, laptele şi mărul” nu au ajuns la elevi. La Buzău, licitaţiile pentru furnizarea acestor alimente sunt aproape de final, iar copiii vor primi aceste gustări, cel mai probabil, de luna viitoare. În județ, peste 47.000 de elevi beneficiază de produsele oferite de stat.

Licitaţiile pentru desemnarea firmelor care vor distribui fructele dar și laptele şi cornul în Buzău se află la final. Dacă la oraș, aceste gustări nu sunt prea așteptate, la sate mulți copii sărmani vin la şcoală doar cu gândul la corn şi lapte. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Buzău dau vina pe noul sistem de achiziţii pentru întârzierea licitațiilor. Ei promit că de anul viitor, elevii vor beneficia de gustarea oferită de stat chiar de la începerea anului școlar.

Elevii din ciclul primar din toată țară au primit pentru prima dată lapte și corn în 2004. Ulterior, programul guvernamental a fost extins şi la clasele V-VIII. Dacă  copiii vor beneficia de lapte și corn pe perioada întregului an școlar, adică timp de 167 de zile, fructele vor fi distribuite doar pe parcursul a 62 de zile. În majoritatea ţărilor europene, copiii primesc o masă în şcoală, fie gratuită, fie subvenţionată parţial. În România, principala problemă este lipsa spaţiului pentru a realiza cantine școlare.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>