Menu

Social
ASFALTARE PE PLOAIE

Fie ploaie, fie ninsoare, noi tot asfaltăm! Au demonstrat că se poate acest lucru niște muncitori din Galați care s-au apucat să plombeze gropile, deși afară ploua, iar toată zona era plină de apă. Totul a fost filmat de un gălățean, care a postat imaginile și pe internet. Evenimentul marca Dorel vine la câteva zile după ce alți muncitori, tot din Galați, au fost surprinși că goleau cu lopețile o groapă plină de apă!

Imaginile cu muncitorii care plombează strada pe ploaie au fost surprinse de un gălăţean revoltat că şi-a murdărit pantofii în asfaltul proaspăt turnat pe o stradă din centrul oraşului Galaţi. Operațiunea de asfaltare s-a desfăşurat pe întuneric, deşi ploua şi zona era plină de apă. Trecătorul le-a cerut explicaţii muncitorilor, iar aceştia au susţinut că lucrarea s-a desfășurat că la carte şi a fost marcată în mod corespunzător.

Scena pare aproape trasă la indigo cu cea de acum două zile când, tot în Galați , alți muncitori au fost surprinşi în timp ce plombau carosabilul pe timp de ninsoare şi goleau o groapă plină de apă de ploaie cu ajutorul unor lopeţi şi a unei roabe.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>