Menu

Social
ÎMPINS DIRECT ÎN COPAC

Maşină făcută praf, după ce a ajuns într-un copac în zona Pădurii Stejarul, din județul Brăila. Totul după ce aceasta a fost izbită din spate de un alt autoturism, al cărui şofer era sub influenţa alcoolului. Ca prin minune, toți cei implicați în accident au scăpat cu viață.

Accidentul s-a petrecut aseară, în jurul orei 21.00, când un brăilean care conducea un autoturism pe DN 2B, dinspre Lacu Sărat spre Brăila, în zona Pădurii Stejarul, a tamponat din spate o altă mașină pe care a proiectat-o într-un copac pe partea dreaptă, în afara părţii carosabile. În urma impactului puternic, şoferul, un tânăr de 24 de ani, a rămas încarcerat între fiarele contorsionate. Din fericire, el a scăpat cu viaţă, fiind scos afară de echipajul de la Descarcerare. Tânărul a ajuns la spital după ce s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral şi o fractură la un picior.

Şoferul vinovat a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul alcoolemiei în aerul expirat fiind în jur de 0,63 mg/litru. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge. Poliţiştii vor întocmi în cauză dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi, cel mai probabil, şi pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>