Menu

Sanatate
ATENȚIE LA CARNEA DE PORC!

Aveți un porc de vânzare? Îl puteți vinde numai dacă aveți aviz de la medicul veterinar. Este avertismentul autorităților buzoiene având în vedere că in judet sunt confirmate 7 focare de pestă porcină. Un alt pericol il reprezinta trichineloza, boala care se transmite și la om. Grav este ca de frica pestei porcine, oamenii nu mai fac nici examenul trichineloscopic. 

Cu o lună înainte de Crăciun, autoritățile buzoiene atrag atenția celor care vor să cumpere sau să vândă porci că au anumite obligații, având în vedere cele 7  focare de pestă porcină din județ. În caz contrar, proprietarii animalelor riscă amenzi usturatoare și chiar dosare penale. Pentru ca în județul Buzău toate târgurile de animale sunt închise, mediul on-line a fost invadat de anunțuri cu vânzare de porci.

Chiar dacă sunt foarte speriați de pesta porcină africană, oamenii ar trebui sa se teama mai mult de trichineloza. Prin urmare, nu ar trebui sa-si taie porcii si sa-i bage in congelator fara examenul trichineloscopic. Medicii veterinari atenţionează că, în unele cazuri, trichineloza are urmari grave, putându-se ajunge chiar la decesul celui care a consumat carnea de porc bolnava.

Trichineloza este o boală gravă, cauzată de un vierme parazit care ajunge în organismul uman dupa consumul de carne de porc infestată. Din acest motiv, medicii veterinari va recomandă să nu cumpăraţi carne de porc, produse sau preparate de la persoane neautorizate, din locuri sau spaţii nesupravegheate sanitar-veterinar.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>