Menu

Social
FASOLEA, DELICIUL DE 1 DECEMBRIE

Fasolea este mâncarea tradițională de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Se gătește ușor și tot românul o prepară frecvent, nu doar pentru gustul bun, dar mai ales pentru că este o mâncare consistentă și bogată în proteine și carbohidrați. Nu e de mirare că la târgurile și serbările de Ziua Națională, porțiile de fasole cu ciolan sunt la mare căutare.

Restaurantele s-au pregătit cum se cuvine de Ziua Națională a României. Din meniul de sărbătoare nu lipsește fasolea, care este și ingredientul esenţial al zilei de 1 Decembrie în mai toate oraşele. Fasolea este una dintre mâncărurile tradiționale românești iar pregătită la cazan are un gust și mai bun. Iar cu un ciolan bine afumat și cu multe legume, fasolea va fi gustată cu poftă și plăcere.

De la un an la altul clienții devin tot mai exigenți, dar și mai pofticioși. De 1 decembrie, din farfurii nu lipsesc ciorba de perișoare și sarmalele de post. Bucătăresele știu cel mai bine secretul unor mâncăruri bune și gustoase. Ele sunt convinse că tot femeile se descurcă mai bine în bucătărie, chiar dacă tot mai mulți bărbati sunt tentați să treacă la cratiță.

În general, în restaurant o porție consistentă de fasole cu ciolan se vinde cu prețuri cuprinse între 15 și 18 lei.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>