Menu

Administrativ
DEFICIT DE PERSONAL REZOLVAT

Criza de medici cu care s-a confruntat Spitalul Județean Buzău în ultimii ani este pe cale să se rezolve! O spune conducerea unității medicale, care susține că au fost făcute eforturi mari, pentru a fi angajați zeci de medici, într-un timp relativ scurt. O problemă o constituie în continuare Unitatea de Primiri Urgență care duce lipsă de specialiști.

Ca și alte unități medicale din țară, Spitalul Județean Buzău s-a confruntat în ultimii ani cu o permanentă criză de medici specialiști. Atrași de salariile foarte mari și de condițiile excelente de lucru de la clinici private din Capitală sau din străinătate, mulți medici au ales să plece de la unitatea medicală din Buzău fără să stea pe gânduri. Cu mari eforturi, situația pare a fi însă acum rezolvată.

Chiar și așa, Unitatea de Primiri Urgență a Spitalului Județean Buzău se confruntă în continuare cu o acută criză de medici specialiști. În cadrul gărzilor, alături de cei doi medici specialiști în medicina de urgență, lucrează cel puțin 10 medici cu contract de colaborare.

Pentru atragerea de noi specialiști, pe terenul fostei Maternități din Buzău Consiliul Județean va construi un bloc pentru medici.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>