Menu

Social
ATENȚIE LA ARTIFICII!

Mare atenție de unde și ce fel de artificii cumpărați! Este sfatul dat de medici într-o perioadă în care efectele pirotehnice sunt la mare căutare. Artificiile, petardele sau pocnitorile neconforme sau manevrate greșit pot produce răni cu urmări pe viaţă. Cadrele medicale recomandă să vă supravegheaţi copiii şi să nu-i lăsaţi să se joace cu astfel de obiecte pirotehnice.

Perioada sărbătorilor de iarnă aduce cu sine, în mod inevitabil, nu doar bucurii, ci și unele necazuri. Artificiile, petardele sau pocnitorile sunt nelipsite din casele românilor în timpul sărbătorilor de iarnă iar manevrate greșit pot provoca arsuri destul de grave. Cele mai frecvente și grave leziuni provocate de obiectele pirotehnice sunt arsurile de gradul III-IV la nivelul mâinilor sau a feței. Nici leziunile la ochi nu lipsesc din bilanțul rănilor provocate de pocnitori.

Medicii avertizează că dispozitivele pirotehnice folosite neglijent vă pot trimite direct în sala de operații, iar uneori puteți rămâne mutilați pe viață. În cazul unui accident provocat de articole pirotehnice este necesar să va prezentați de urgență la spital și să nu încercați să va îngrijiți singuri rănile, deoarece în timp acestea pot duce la complicații.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>