Menu

PROFESOARĂ ÎNJUNGHIATĂ ÎN ŞCOALĂ

O profesoară de matematică a fost înjunghiată, astăzi, la Liceul „Spiru Haret” din Ploiești, iar autorul faptei este un fost elev. El fusese exmatriculat anterior, iar, din câte se pare, în momentul agresiunii era în stare de ebrietate. Agresorul a fost reținut de polițiști și dus la audieri.

Gravul incident a avut loc astăzi, în jurul prânzului, când tânărul, un fost elev al liceului Spiru Haret din Ploiești, a înjunghiat-o cu un cuțit pe profesoara de matematică, în timp ce aceasta se afla pe unul din holurile liceului, în fața cancelariei. Tânărul are 22 de ani, fusese exmatriculat anterior, iar, din câte se pare, în momentul agresiunii era beat.  În urma agresiunii, profesoara în vârstă de 43 ani s-a ales cu o plagă înjunghiată în abdomen. Medicii de pe ambulanță care a ajuns la fața locului au stabilizat-o și au transportat-o la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Județean Ploiești. Suspectul a fost reținut de către polițiști, încătușat și dus la sediul poliției pentru audieri. El va răspunde acum în fața legii pentru fapta sa.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>