Menu

NOU PAS PENTRU EXTINDEREA U.P.U.

A fost făcut pasul decisiv pentru semnarea contractului de finanțare din bani europeni a proiectului care prevede extinderea și dotarea Secției UPU-SMURD a Spitalului Județean de Urgenţă Buzău. Documentele urmează a fi parafate de Consiliul Județean Buzău și Agenția pentru Dezvoltare Regională, în prima jumătate a lunii februarie. Extinderea UPU Buzău prespune construirea unui nou corp de clădire, paralel cu actualul imobil.

Consiliul Județean Buzău a aprobat proiectul privind „Extinderea și dotarea Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Județean de Urgenţă Buzău” în vederea finanţării prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Practic, după aprobarea proiectului, în maximum două săptămâni urmează să fie semnat contractul de finanțare din fonduri europene. Pentru reabilitarea și extinderea celei mai solicitate secții a Spitalului Județean Buzău, Consiliul Județean va contribui cu o finanțare proprie.

Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Județean Buzău a fost înfiinţată în anul 2007 și are o suprafaţă de 604 metri pătraţi. Extinderea presupune construirea unui alt corp de clădire, subsol și parter, paralel cu actualul imobil cu care va comunica printr-un culoar de legătură și care va extinde suprafața totală a Unităţii de Primiri Urgenţe la peste 1000 de metri pătraţi la parter și aproape 1000 de metri pătraţi la subsol, unde va fi amenajată și o parcare de 800 de metri pătraţi.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>