Menu

TIR CU CEREALE, ÎN FLĂCĂRI PE A4

A fost pericol de explozie, noaptea trecută, pe Autostrada 4, în dreptul localității Ovidiu. Un TIR încărcat cu cereale a luat foc în timpul mersului. Șoferul a reușit să sară din cabină și, în câteva secunde, flăcările s-au extins. Focul a fost atât de puternic încât două cauciucuri au explodat, bena s-a topit, iar o parte din grâul transportat a ajuns pe carosabil. Două echipaje de pompieri au fost trimise la fața locului pentru a lichida incendiul.

Tirul era încărcat cu grâu și circula pe Autostrada 4.  La un moment dat, în spatele cabinei au izbucnit flăcări. Șoferul a văzut flăcările, a oprit camionul și a coborât rapid din cabină.

În scurt timp, flăcările au cuprins întreaga cabină. De frica unei explozii, șoferii care circulau spre Agigea sau București au tras TIR-urile și autoturismele pe dreapta. Unii șoferi au intervenit cu extinctoare, dar nu au reușit să stingă focul. Până la sosirea pompierilor, două cauciucuri au explodat, bena TIR-ului s-a topit, iar o parte din grâul transportat a ajuns pe carosabil.

Două autospeciale de la ISU Dobrogea au fost trimise la fața locului pentru a lichida flăcările, iar un echipaj de la salvare a venit să verifice dacă șoferul are nevoie de îngrijiri medicale. După câteva minute, pompierii au reușit să stingă flăcările. Aceștia au deschis și o anchetă și vor stabili cauza care a dus la producerea incendiului.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>