Menu

O NOUĂ VICTORIE ÎN AMICALE

Victorie pentru CSM Rm. Sărat într-un nou amical din perioada de pregătire a returului Ligii a treia la fotbal. Formația râmniceană s-a impus în deplasare, cu scorul de 1-0, în faţa formaţiei de Liga a IV-a, Universitatea „Dunărea de Jos” Galați. Pentru divizionara C urmează un nou test, duminică, în compania unei formații de Liga a patra din județul Vaslui. 

CSM Rm. Sărat a disputat, joi, în deplasare, un nou meci de verificare. Adversarul râmnicenilor a fost Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, grupare de liga a patra. Singurul gol al partidei a fost marcat de Dorin Burlacu, în minutul 71, din penalty. La formația din Rm. Sărat au evoluat și cele cinci noi achiziții: Marius Tigoianu, Valentin Lungoci, Dorin Burlacu, Cătălin Florea și Gabriel Bobe, ultimul fiind transferat definitiv de la SCM Gloria Buzău.

Următorul test al divionarei  C va avea loc duminică, de la ora 13.00,  pe terenul doi din incinta Stadionului Municipal „Olimpia” din Rm. Sărat. Adversara echipei râmnicene va fi Husana Huși, locul 3 în Liga a patra din județul Vaslui.

Returul campionatului va începe pe 3 martie, atunci când CSM Rm. Sărat va primi vizita fostei divizionare secunde Știința Miroslava, echipă care are încă șanse de promovare în Liga a doua.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>