Menu

STERILIZAREA ȘI VACCINAREA, OBLIGATORII

Lipsa sterilizării și vaccinării câinilor sunt două dintre problemele cu care se confruntă mulți medici veterinari. Stăpânii de câini nu dau importanţă acestor lucruri, iar riscurile la care sunt supuse necuvântatoarele sunt majore și pot duce, în final, la decesul patrupedelor.

Mulți oameni sunt iubitori de animale, iar câinii sunt printre favoriții lor. Unii îi cresc în gospodării, ca animale de companie, dar din păcate fac o mare greşeală: nu îi vaccinează, neștiind riscul la care sunt supuse micile necuvântătoare.

O altă problemă cu care se confruntă medicii veterinari, dar și un mare risc pentru câini îl reprezintă lipsa sterilizării. Dacă unii dintre stăpânii acestor necuvântătoare sunt nepăsători și consideră că sterilizarea nu este absolut necesară, alții, în schimb, nu o fac din motive religioase. Unul dintre avantajele sterilizării câinilor îl reprezintă scăderea numărului de câini vagabonzi.

În cazul femelelor, medicii veterinari recomandă sterilizarea la vârste fragede, deoarece operațiile efecuate la maturitate, 7-8 ani, implică riscuri foarte mari.

Sterilizarea animalelor se poate face atât în cabinete veterinare, cât și în mod gratuit de către anumite asociații de protecție a animalelor în colaborare cu primăriile respective.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>