Menu

SACRIFICAREA PORCILOR ÎN MASĂ?

Buzăul este singurul județ care n-a im­pus uciderea porcilor în masă în localitățile cu focare de pestă porcină, însă măsura ar putea fi aplicată în curând. Este avertismentul dat de prefectul județului Buzău, Carmen Ichim, după apariția altor focare de pestă porcină în județ. Chiar zilele trecute a fost confirmată prezența virusului pestei la un porc mistreț împușcat pe fondul de vânătoare Aldeni.

Pesta porcină africană se extinde în județul Buzău, unde au fost confirmate noi focare de boală. În weekendul trecut, virusul a fost descoperit la încă două gospodării situate în satul Scurteşti, și în comuna Săgeata. În cazul de la Săgeata a fost vorba de cinci porci mici care au murit în interval de câteva zile, fără ca situația să fie anunţată autorităţilor sanitar-veterinare decât după ultima mortalitate. Purceii au fost achiziționați fără documente de la doi proprietari din localităţile buzoiene Săgeata și Banița.

Ieri, a fost confirmată prezența virusului pestei porcine africane și la un porc mistreț împușcat pe raza fondului de vânătoare 42 Aldeni din județul Buzău.

Dacă până acum, la Buzău, nu au fost sacrificați decât porcii din gospodăriile unde s-a confirmat virusul, fără a fi uciși preventiv porcii din întreaga localitate, lucrurile se vor schimba în curând. Reprezentanții Prefecturii Buzău vor decide în zilele următoare dacă vor sacrifica toți porci din localităţile cu focare, pentru oprirea răspândirii bolii. În acest moment, ipoteza răspândirii virusului din cauza factorului uman este cea mai plauzibilă.

În ţară, pesta porcină africană evoluează în 302 localităţi din 19 județe, în peste 1.100 de focare. În total, până la 1 februarie au fost eliminați aproape 370.000 de porci afectați de boală și s-au acordat despăgubiri în valoare de peste 250 de milioane de lei.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>