Menu

VOR SĂ SE FACĂ DREPTATE

Peste o sută de buzoieni au mers în fața blocului Valentinei Daniela Nica, fata ucisă cu cruzime de fostul iubit, Cosmin Dan, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Câteva zeci de candele s-au strâns sub balconul de la parterul blocului, iar cei prezenți au solicitat organelor de cercetare să îi rețină și pe presupușii complici ai criminalului. Potrivit autopsiei, reiese că tânăra nu avea pe corp urme de violență, și că a fost incendiată de vie de către fostul iubit!

Peste o sută de buzoieni au fost prezenți în fața blocului Valentinei Daniela Nica, fata ucisă cu cruzime de fostul iubit, Cosmin Dan. Prieteni, dar și cetățeni revoltați de cazul morții tinerei din Buzău au inițiat un protest, solicitând organelor de cercetare să îi rețină și pe presupușii complici ai criminalului. Este vorba despre actuala iubită a ucigașului, Anisia, dar și despre alți doi prieteni ai principalului suspect, care ar fi asistat la tragedie.

Chiar în ziua în care tânăra de 21 de ani a fost înmormântată, prieteni, apropiați sau simpli buzoieni impresionați de soarta tinerei au venit să aprindă o lumânare în fața blocului unde Valentina a fost arsă de vie în propriul apartament și să ceară autorităților să facă dreptate.

Conform procurorilor, Valentina a murit în urma intoxicării cu monoxid de carbon şi a arsurilor, nefiind descoperite urme de violenţă. Se conturează astfel varianta că ucigaşul a stropit victima cu benzină şi i-a dat foc de vie, cadavrul fiind găsit chircit între calorifer şi pat. Și actele autopsiei arată că a fost vorba despre un deces provocat de intoxicaţia cu monoxid de carbon şi de arsuri, fără ca medicii să pomenească de semne ale unor lovituri cauzatoare de moarte. Din actul medico-legal rezultă că moartea victimei s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecinţa unor arsuri gradele II-IV, pe 100% din suprafaţa corporală, precum şi a intoxicaţiei acute cu monoxid de carbon. Leziunile traumatice, respectiv arsuri grad II-IV, susţin procurorii, s-au putut produce prin expunere la flacără şi au legătură de cauzalitate directă cu decesul.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>