Menu

O MARE PASIUNE: ROBOTICA

Au reușit să demonstreze tuturor că ingineria, matematica și cercetarea pot fi hobby-uri seducătoare. Este vorba despre 14 elevi de la Colegiul National „Al. Vlahuţă” din Rm. Sărat care au înființat o echipă de robotică deja călită în importante concursuri naționale. Cele mai noi inovații ale elevilor de la Vlahuță vor fi prezentate săptămâna viitoare la etapa naţională a Campionatului de Robotică.

Elevii Colegiului National „Al. Vlahuţă” din Rm. Sărat demonstrează o dată în plus ca tehnologia și inovația pot fi pasiuni cuceritoare. Nu de mult, ei au înfiinţat echipa “BoogeyBots’, un grup de robotică în care știința este la mare preț. Iar cei 14 elevi, coordonati chiar de directorul adjunct al liceului, au deja cu ce să se mândrească: au proiectat, construit şi au programat proprii roboţi, cu care au participat la importante concursuri nationale. Tinerii și-au propus să ajungă cât de curând și în școlile din Rm. Sărat pentru a răspândi microbul pasiunii lor, robotica.

Elevii recunosc că, zi de zi, deprind nu doar informații prețioase din tehnologie, inginerie, ori  matematică, ci dezvoltă și noi abilităţi de comunicare. Construcția unui robot funcțional nu este deloc simplă și presupune multă muncă, inovație și idei.

Munca în echipă are regulile ai, iar elevii Liceului din Rm. Sărat o știu foarte bine. Fiecare membru al clubului de robotică are sarcini precise, care trebuie îndeplinite cu seriozitate și pasiune.

Pentru tinerii Colegiului National „Al. Vlahuţă” din Rm. Sărat urmează o nouă provocare. Chiar săptămâna viitoare, ei își vor prezenta cele mai noi inovații la etapa nationala a Campionatului de Robotică.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>