Menu

INTERNETUL BATE CARTEA

Era digitalizării a tăiat pofta de lectură a românilor. Se observă și la Biblioteca Județeană Buzău, unde numărul cititorilor scade de la an la an. Este și motivul pentru care biblioteca pune la dispoziția  tinerilor, în noul spațiu din Galleria Mall, o sală modernă de multimedia, unde se poate accesa gratuit Internetul, se pot urmări filme la calitate full hd, se poate asculta muzică, iar copiii se pot juca pe consolă.

Biblioteca Județeană Buzău înregistrează tot mai puțini amatori de lectură, de la an la an. Sunt mai puțini cititori în sala de lectură dar și mai puține cărți împrumutate. O explicaţie pentru scăderea numărului de „vizitatori” este Internetul, care, într-o anumită măsură, răspunde nevoilor de informare a tinerilor.

Peste tot în lume, mediul online a surclasat de multă vreme presa scrisă și cartea, însă acestea vor supraviețui pe alte suporturi: digitale și audio. Astfel, bibliotecile sunt nevoite să ofere „servicii-magnet” pentru tineri. Biblioteca Județeană Buzău ține pasul cu tehnologia, iar, din vară, odată cu mutarea instituției într-un mall, sala de internet /multimedia va deveni una dintre cele mai moderne din țară. Acolo va exista o încăpere dedicată accesării Internetului, cu șase stații de acces, dar și un spațiu unde vizitatorii pot viziona un film iar cei mici se pot juca pe consolă.

Din această vară, Biblioteca Județeană Buzău va funcționa, timp de 10 ani, într-un centru comercial unde își mai desfășoară activitatea alte două instituții publice, Judecătoria Buzău și Serviciul de Evidență a Persoanelor.

Biblioteca Judeţeană „Vasile Voiculescu” din Buzău, instituție subordonată Consiliului Județean, deține un fond de carte de peste 300.000 de volume.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>