Menu

LUCRĂRI NOI LA PODUL MĂRĂCINENI

Podul metalic de la Mărăcineni, care asigură traficul între Muntenia și Moldova, va intra, din nou, în reparații. Sensul de mers al podului, de la Râmnicu Sărat către Buzău, a fost închis și anul trecut pentru ample lucrări de reparații, iar timp de 5 luni, între aprilie și august, cât au durat lucrările, tot traficul rutier a fost preluat de către celălalt pod, din aval. Din cauza traficului intens, calea de rulare s-a deteriorat, motiv pentru care este nevoie de reparații. Astfel, la vară, se vor face lucrari si pe celălalt sens de mers.

Responsabilii Prefecturii Buzău vor supraveghea îndeaproape lucrările, la fel ca și în cazul reabilitării podului metalic.

Spre deosebire de anul trecut, când traficul în zona podului a fost un calvar din cauză că nu exista o variantă ocolitoare în apropiere, de data aceasta, autoritățile dau asigurări că nu vor mai fi probleme. Cât de curând, va fi dat în folosință podul rutier de la Vadu Pașii, reabilitat cu bani de la Guvern, iar șoferii pot folosi această rută spre nordul județului pentru a evita aglomerația la orele de vârf.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>