Menu

DRONE ȘI ROBOȚI, LA TÂRGUL FACULTĂȚILOR

Nu mai puțin de 32 de universități din țară își prezintă, la Buzău, la Muzeul Județean, oferta educațională pentru anul universitar 2019 – 2010. Reprezentanții instituțiilor de învățământ superior au dorit să îi convingă pe adolescenți că oferta lor este cea mai bună. În încercarea de a-i impresiona pe elevi, câteva facultăți din țară au prezentat la standuri roboți, drone, camere de termoviziune și chiar un scaun de catapultare. Târgul de oferte educaționale poate fi vizitat și sâmbătă.

Sute de elevi de liceu din Buzău au luat cu asalt, astăzi, târgul de oferte educaționale organizat, în premieră, de Muzeul Județean de Istorie. 32 de universități din țară își prezintă la Buzău oferta educațională pentru anul universitar 2019 – 2020, în condițiile în care, în ultimii ani, meseria de inginer a redevenit atractivă pentru tineri. O dovadă este și numărul mare de elevi buzoieni care au vizitat standul Universității Politehnice din București.

La târg a fost prezentă cu un stand și Școala de aplicație a Forțelor Aeriene de la Boboc. Aici, pe lângă piloți, se pregătește și personalul care se ocupă cu întreținerea aparatelor de zbor.

Reprezentanții instituțiilor de învățământ superior prezenți la târg nu s-au rezumat doar să ofere pliante sau indicații viitorilor studenți, ci au avut la standuri și o dronă, un robot, o cameră de termoviziune și chiar un scaun de catapultare. Elevii de clasa a XII-a s-au arătat interesați de ofertele prezentate la târgul educațional de la Buzău. Asta, chiar dacă cei mai mulți dintre elevii dintrei ei știu deja ce facultate vor să urmeze.

Târgul de oferte educaţionale pentru liceeni, găzduit de Muzeul Judeţean Buzău, poate fi vizitat și sâmbătă, 13 aprilie.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>