Menu

START LA RABLA CLASIC ŞI RABLA PLUS

De astazi, orice român care vrea să scape de maşina veche o poate preda la casat în schimbul unei prime, in cadrul programului Rabla Clasic sau Rabla Plus. Maşina trebuie să aibă cel puţin opt ani vechime, iar proprietarul să nu fie cu restanțe la stat. Prima de casare variaza in functie de motorizare, de la 6 500 de lei pana la 10 mii de euro, pentru achizitionarea unei masini nepoluante, 100 % electrica.

Programele Rabla Clasic si Rabla Plus au fost lansate  acum doua zile, iar de astazi romanii care isi doresc o masina noua se pot inscrie in unul dintre cele doua programe.

Prima de casare de 6.500 lei va fi păstrată şi anul acesta, la care se poate acumula în funcţie de motoare, un ecobonus de 1.000 de lei, sau de 1.700 lei pentru cele hibrid. Totodată, se va menţine ecobonusul de 10.000 de euro pentru achiziţionarea unei maşini suta la suta electrice. Ecotichetele Rabla Plus pot fi utilizate atât de persoane fizice, cât şi juridice.

Deși iniţial Ministerul Mediului ar fi dorit ca de anul acesta sa fie primite la casat doar maşinile care au inspecţia tehnică periodică valabilă, între timp, s-a renunţat la idee. Aşa că pot fi aduse la casat toate mașinile vechi.

Totusi, autoturismele trebuie să aibă cel puţin opt ani vechime, iar proprietarul să nu fie cu restanțe la stat. Sunt două dintre condiţiile care trebuie respectate.

Anul acesta sunt disponibile 35.000 de prime de casare, in valoare de 350 de milioane de lei,  insa Ministerul Mediului spera sa obtina o suplimentare la rectificarea bugetara.

În ultimii 13 ani, prin programul Rabla Clasic au fost casate peste 550.000 de autovehicule vechi şi au fost cumpărate în jur de 300.000 de maşini noi.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>