Menu

O LISTĂ DE ÎNCREDERE

Buzoienii au suficiente motive să voteze lista de candidați a PNL la alegerile europarlamentare, deoarece toți sunt oameni onești, care au cariere de succes în administrație sau în afaceri. Este îndemnul adresat astăzi la Buzău de Vlad Nistor și Violeta Alexandru, doi dintre candidații liberali la alegerile din 26 mai. Cei doi liberali s-au întâlnit cu membrii și simpatizanții PNL din județ.

Alegerile pentru Parlamentul European sunt mai importante ca niciodată, deoarece este în joc viitorul Uniunii Europene. Este punctul de vedere al liberalului Vlad Nistor, candidat PNL la scrutinul european de luna viitoare, prezent astăzi la Buzău, într-o vizită electorală. Politicianul consideră că un vot masiv al electoratului ar scădea șansele partidelor suveraniste, cum ar fi PSD, de a avea un cuvânt greu de spus în forul european.

Violeta Alexandru, de asemenea candidat PNL la europarlamentarele din 26 mai, spune că lista liberalilor pentru Bruxelles propune oameni cu cariere de succes, atât în administrație, cât și în afaceri.

În lista PNL pentru alegerile din 26 mai, Vlad Nistor se află pe poziția a 11-a, iar Violeta Alexandru, pe poziția cu numărul 13. Lista e deschisă de jurnalistul Rareș Bogdan, un critic activ al politicilor PSD. De asemenea, PNL mizează pe imaginea de buni gospodari a primarilor Mircea Hava, de la Alba Iulia, și Gheorghe Falcă, de la Arad.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>