Menu

AMENDĂ PLĂTITĂ DIRECT POLIȚISTULUI

Conducătorii auto care încalcă legislația rutieră vor avea din nou posibilitatea de a plăti amenda primită direct la polițistul care a constatat abaterea, potrivit unui nou proiect legislativ. De acest mod de plată a amenzilor de circulație vor putea beneficia însă doar persoanele fizice.

Potrivit unui nou proiect legislativ, șoferii vor avea din nou posibilitatea de a plăti amenzile primite direct la polițistul care a constatat încălcarea legislației rutiere. Măsura plății amenzilor direct la polițist a fost eliminată din legislația rutieră în anul 2018.

Totuși, nu toate amenzile de circulație se vor putea plăti direct la polițist, ci doar cele de până la 20 de puncte-amendă. Asta înseamnă că, ținând seama de faptul că punctul-amendă are acum valoarea de 145 de lei, s-ar putea plăti amenzi de până la 2.900 de lei. Atunci când va face plata direct la polițist, șoferul va plăti, de fapt, doar jumătate din minimul amenzii primite. Ținând cont de faptul că amenzile de peste 20 de puncte-amendă se aplică doar firmelor, de acest mod de plată a amenzilor de circulație, respectiv direct la polițistul care constată încălcarea legislației rutiere, vor putea beneficia doar persoanele fizice. Inițiativa legislativă conține și o prevedere ce va schimba condițiile în care se vor putea amplasa și folosi aparatele radar. Concret, potrivit proiectului, polițiștii nu vor mai putea instala radare pe mașinile neinscripționate și nu le vor mai putea folosi decât dacă sunt îmbrăcați cu uniforma specifică.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>