Menu

SITUAȚIE ÎNGRIJORĂTOARE DUPĂ INUNDAȚII

A trecut aproape o saptamana de când o viitură puternică pe râul Slănic a distrus complet drumul judeţean 203K, între Mânzăleşti şi Lopătari, din judeţul Buzău, şi a doborât singura punte care leagă cătunul Săreni de satul principal al comunei. Pentru bătrânii de aici este imposibil să ajungă la magazinele săteşti care se află dincolo de albia râului. Un bătrân din Lopătari se hrăneste, de câteva zile, doar cu o bucată de brânză primită de la un cioban. Autorităţile judeţene au anunţat că urgentează demersurile pentru finanţarea unor lucrări de reparaţii la infrastructura distrusă de inundații.

După ploile din ultima perioadă, apele râului Slănic s-au umflat şi au rupt două mari bucăţi din Drumul Judeţean 203 K. Plăci din asfalt au fost dislocate şi transportate de apă la zeci de metri spre mijlocul albiei. Malul s-a surpat chiar în locul în care era prinsă puntea spre Săreni, un sat cu aproape 50 de localnici, cei mai mulţi bătrâni. Puntea poate fi utilizată în continuare, însă numai de cei în putere, fiind necesară coborârea în albia râului şi traversarea apei pe bucăţile de asfalt desprinse din drum.

Singura cale de acces auto spre Lopătari, comună cu peste 4.000 de locuitori, se face pe un drum pietruit, plin de gropi şi bolovani.  Autobuzele cu navetişti se opresc la prima ruptură în şosea, iar călătorii sunt nevoiţi să parcurgă pe jos restul de cel puţin trei kilometri până în sat.

Celor în vârstă le este imposibil să ajungă la magazinele săteşti, care se află dincolo de albia râului. Este şi cazul lui Costică Bâsceanu, un bătrân de 82 de ani. A rămas fără provizii, pentru că de trei zile nu a mai putut trece dincolo de râu. Mănâncă câte puţin dintr-o bucată de brânză primită pomană de la un cioban, pentru că nu ştie cât timp va mai rămâne izolat în sat.

Autorităţile judeţene au anunţat că urgentează demersurile pentru finanţarea unor lucrări de reparaţii la infrastructura distrusă de calamităţi. Conducerea Consiliului Județean Buzău a anunţat că va solicita bani din fondul de rezervă al Guvernului pentru lucrările de reparaţii.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>