Menu

A ARS CA O TORŢĂ

O autoutilitară a ars ca o torță, ieri seară, pe o stradă din localitatea Căpățânești.  Mai mulţi vecini au sărit să stingă incendiul cu găleţi de apă şi un furtun tras dintr-o curte vecină, însă focul s-a înteţit rapid din cauza prelatei şi a încărcăturii. Când au ajuns pompierii, maşina era distrusă în totalitate. Incendiul ar fi pornit de la un scurtcircuit la instalaţia electrică a maşinii.

O autoutilitară a fost mistuită, în numai câteva minute, de un incendiu violent. Incidentul s-a produs, ieriseara, pe o stradă din satul Căpăţâneşti, comuna Mărăcineni, unde era parcată camioneta.

Mai mulţi vecini au sărit să stingă incendiul cu găleţi de apă şi un furtun tras dintr-o curte vecină, însă focul s-a înteţit rapid din cauza prelatei şi a încărcăturii, materiale care s-au aprins repede. Maşina era parcată în faţa casei proprietarului şi în remorcă avea caserole din polistiren. Flăcările s-au înălţat la peste patru metri, deteriorând cablurile de telefonie, internet şi curent electric sub care era vehiculul. Când au ajuns pompierii, maşina era distrusă în totalitate. Incendiul ar fi pornit, spun cei de la ISU, de la un scurtcircuit la instalaţia electrică a maşinii.

Este a doua autoutilitară care arde la interval de numai doua zile. Marti seară seară, în centrul municipiului Buzău, o dubă tranformată în rulotă a fost distrusă de flăcări.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>