Menu

PRINTRE FAVORITE, DAR DEGEABA

SCM Gloria Buzău era cotată, oarecum surprinzător, printre favoritele la câştigarea Ligii a II-a. Buzoienii pleacă cu a cincea şansă, în opinia caselor de pariuri, înaintea unor echipe precum Poli Timişoara, Concordia Chiajna, FC Argeş, Farul  şi Mioveni.

În urma unor analize ale celor mai importante case de pariuri din România, SCM Gloria Buzău este una dintre cele mai bine cotate echipe, în cursa pentru câştigarea Ligii a II-a de fotbal. Astfel, cu o cota de 10, Gloria este devansată doar de Rapid, Petrolul,  U. Cluj şi UTA Arad, toate patru echipe de tradiţie ale fotbalului românesc.

Mai mult, buzoienii sunt mai bine cotaţi decât alte grupări cu bugete mai consistente şi zeci de ani petrecuţi, în prima ligă. FC Argeş, grupare care are în palmares două titluri, are şanse mai mici de a se impune în sezonul  2019-2020 al eşalonului secund.

De asemenea, Gloria mai devansează echipe cu pretenţii, precum Dunărea Călăraşi, proaspăt retrogadată din Liga I, Farul Constanţa, Poli Timișoara, Concordia Chiajna şi CS Mioveni.

În eventualitatea în care la finele competiţiei s-ar situa la vârful clasamentului, Gloria nu va putea promova, deoarece clubul buzoian este 100% sub tutela Primăriei Buzău.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>