Menu

LUCRĂRI SISTATE

Situaţie revoltătoare la Blocul Operator de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău! O parte din aparatura medicală nouă, cumpărată de autorităţi, stă nefolosită de mai multe luni! Asta din cauza sistării lucrărilor de reabilitare a secţiei, decizie luată de constructor. Pentru a relua investiţia, executantul cere mai mulţi bani Consiliului Judeţean.

Demarate în august 2018, lucrările de reabilitare a blocului operator al Spitalului Judeţean Buzău au fost sistate. Pentru modernizarea Blocului Operator, în clădirea Spitalului Judeţean, au fost operate mai multe modificări, inclusiv eliberarea unor încăperi de utilitate medicală. Mai grav este că, din cauza suspendării lucrărilor, o parte din aparatura medicală nouă, achiziţionată în cadrul aceluiaşi proiect şi destinată Blocului Operator, stă nefolosită. Totul a pornit de la noile pretenţii financiare pe care le are executantul lucrării, firma Hidro Salt. Societatea solicită majorarea contractului, pe motiv că legislaţia în domeniul construcţiilor s-a modificat, iar necesarul recalculat pentru manoperă şi materiale ar fi mai mare faţă de cel stabilit iniţial prin licitaţie.

Negocierile cu responsabilii Consiliului Judeţean Buzău au ajuns într-un impas, astfel că o decizie va fi luată zilele următoare. Nu este exclusă chiar rezilierea contractului. Surse din Consiliul Judeţean ne-au precizat că, pentru a relua lucrările, constructorul cere încă 50% din suma contractată iniţial. De menţionat că, tot din cauza suplimentării unor costuri pentru firma Hidro Salt, la lucrările de reabilitare a Centrului multifuncţional Pârscov, Camera de Conturi Buzău i-a imputat Consiliului Judeţean plata nelegală a unor devize.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>