Menu

ACHIZIȚIE RATATĂ

Din lipsă de alți cumpărători, Primăria Buzău dorește să cumpere sediul Companiei de apă Buzău, de pe bulevardul Unirii, pentru a amenaja acolo locuințe sociale. Nu de aceeași opinie sunt consilierii din Opoziție, care s-au opus, în ultima ședință de consiliu, achiziționării sediului de către municipalitate. 2,86 milioane de lei este prețul cerut de Compania de Apă pentru fostul său sediu.

Reprezentanției Opoziției s-au opus, la ultima ședință a Consiliului Municipal Buzău, achiziționării de către Primăria Buzău a fostului sediu al Companiei de apă. Respingerea propunerii l-a nemulțumit pe primarul Constantin Toma, care spune că, până în prezent, nimeni nu s-a arătat interesat de achiziționarea acestui sediu aflat în centrul orașului. O idee ar fi ca fostul sediu al Companiei de Apă Buzău să fie recompartimentat, iar în locuințe să fie mutați temporar o parte dintre chiriașii primăriei, cei mai mulți asistați social, de pe strada Cuza Vodă. Tot aici ar putea sta buzoienii care își pierd locuințele în urma unor calamități.

Spațiul deținut de Compania de Apă, pe bulevardul Unirii, are 822 de metri pătrați suprafață utilă, ceea ce înseamnă că prețul de vânzare este de 735 de euro, metrul pătrat. Compania de Apă din Buzău urmează să elibereze spațiul în această toamnă când toți angajații se vor muta într-un sediu nou, amenajat în incinta fostului Hotel Crâng.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>