Menu

ÎNCĂ O VICTIMĂ

Virusul West Nile a mai făcut o victimă la Buzău. Este vorba despre un bărbat de 82 de ani din județul Vrancea, care a fost internat în luna august la Spitalul municipal din Rm. Sărat cu simptome de meningită. Pentru că starea s-a agravat, bătrânul a fost transferta la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Buzău, unde a și murit pe 2 septembrie. Rezultatele analizelor au confirmat că bătrânul avea virusul West Nile.

Un bătrân internat în spitalul din Râmnicu Sărat a murit din cauza virusului West Nile. Pacientul avea 82 de ani şi era spitalizat din luna august. Potrivit reprezentanţilor Direcției de Sănătate Publică Buzău, bărbatul s-a prezentat la Spitalul din Râmnicu Sărat cu simptome de meningită și le-a spus medicilor că înainte să se îmbolnăvească fusese în Delta Dunării şi în judeţul Brăila. Iniţial, pacientul a fost internat în secţia de Boli Infecţioase, dar după două zile a fost transferat la Terapie Intensivă. Decesul a fost înregistrat pe 2 septembrie. Rezultatele analizelor au confirmat că bătrânul avea acest virus.

Medicii spun că virusul West Nile se transmite prin înţepătură de ţânţar şi recomandă prezentarea de urgenţă la cel mai apropiat cabinet medical, în cazul unor simptome de febră ridicată, durere de cap intensă, vărsături, erupţii cutanate, oboseală cronică și slăbiciune musculară. În acest moment nu există un tratament specific al acestei boli și nici un vaccin care să o prevină, utilizarea îmbrăcăminții adecvate pentru a împiedica înțepătura de țânțar fiind principala măsură de prevenire a îmbolnăvirii.

Febra West Nile este o boală produsă de virusul West Nile. Principala cale de transmitere a acestei infecții la om este prin înțepătura de țânțar. Aceste insecte se infectează în urma hrănirii cu sânge de la o pasăre infectată. Odată infectat (cu virusul West Nile) țânțarul rămâne așa toată viața și are potențialul de a transmite virusul la orice gazdă vertebrată pe care o mușcă pentru a se hrăni.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>