Menu

„VERDE” PENTRU BANCA DE GENE

Executivul a adoptat, ieri,  hotărârea privind înființarea la Buzău a unei bănci de resurse genetice vegetale pentru legumicultură, floricultură, plante aromatice și medicinale. Este, practic, certificatul de naștere al unei bănci care va proteja întreg patrimoniul genetic al României pentru sute de ani de acum încolo și îi va conferi acestuia recunoaștere la nivel internațional. Problema este de unde vor găsi autoritățile banii necesari pentru înființarea la Buzău a acestui obiectiv, având în vedere că investiția este de ordinul zecilor de milioane de euro.

Buzăul ar putea avea, în câțiva ani, o bancă de resurse genetice vegetale. Este vorba despre o unitate cu personalitate juridică, în subordinea directă a Ministerului Agriculturii. Proiectul de înființare a acestei unități a fost adoptat ieri, în ședința de Guvern. Ministrul agriculturii, Petre Daea, a fost cel care a inițiat acest proiect, după o discuții cu primarul Constantin Toma și cercetătorul Costel Vânătoru, de la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Legumicolă din Buzău.

Banca de gene presupune, în primul rând, construirea unor spații speciale pentru activitatea de cercetare și a unor celule cu temperatură controlată unde soiurile protejate vor fi păstrate pentru sute de ani. Sediul băncii de gene va fi construit în Parcul Crâng din Buzău, în spațiul în care, în prezent, se află sediul societății Urbis Serv.

Principalul scop al băncii de gene de la Buzău va fi acela de a proteja soiurile românești. Deocamdată, stațiunea de cercetare legumicolă din Buzău are circa 10.000 de semințe, care sunt păstrate în condiții improprii.

Înființarea băncii de resurse genetice vegetale de la Buzău a fost salutată și de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu. Acesta a declarat că a fost un susținător consecvent al proiectului pentru că aplicarea lui va aduce beneficii enorme Buzăului și, agriculturii românești, în ansamblu.

MARCEL CIOLACU, președinte Camera Deputaților: ”Un vis devenit realitate – am pus Buzăul pe harta cercetării naționale! Guvernul a aprobat astăzi Hotărârea privind înființarea la Buzău a Băncii Naționale de Gene. Acest lucru înseamnă că mii de soiuri de legume, flori, plante aromatice și medicinale pe cale de dispariție vor fi salvate și vor putea fi folosite din nou de agricultorii români. De acum înainte, vom avea posibilitatea să apelăm la semințele noastre românești și să nu mai cheltuim atâția bani fie pentru a cumpăra soiuri românești de la bănci de gene din străinătate sau să importăm altele care fie nu se adaptează, fie sunt purtătoare de boli și dăunători extrem de periculoși. Vom avea tot ce trebuie la noi acasă!”, a declarat președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

Problema este de unde vor găsi autoritățile banii necesari pentru înființarea la Buzău a acestui obiectiv. O estimare inițială arată că înființarea băncii de gene ar putea costa în jur de 65 de milioane de euro, însă valoarea finală va fi dată de studiul de fezabilitate care urmează să fie realizat în perioada următoare. Deocamdată, finanțarea cheltuielilor este trecută în sarcina bugetului de stat, dar nu este exclusă și accesarea unor fonduri europene nerambursabile.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>