Menu

SPULBERATĂ PE TRECEREA DE PIETONI

Tragedie în localitatea Focșănei, comuna Vadu Pașii! O fată de 10 ani a murit la spital, la scurt timp după ce a fost spulberată  pe trecerea de pietoni de o mașină care circula cu viteză foarte mare prin localitate. Șoferul este un tânăr din comuna Smeeni, care este cercetat penal.

Accident cumplit, ieri seara, în localitatea Focșănei, comuna Vadu Pașii! O fată de 10 ani a murit, la scurt timp după ce a fost spulberată, pe trecerea de pietoni, de o mașină care circula cu viteză foarte mare prin localitate. Șoferul, din comuna Smeeni, ar fi trebuit să reducă viteza, însă potrivit martorilor, mașina acestuia venea dinspre Buzău într-o goană nebună iar copilul nu ar fi avut nicio șansă. După izbitura violentă, fata a fost aruncată peste 20 de metri de la locul impactului.

Fetița a fost transportată în șoc cardiorespirator la spital. Medicii de la urgențele Spitalului Județean din Buzău au încercat aproape o oră manevre de resuscitare, din păcate, fără efect.

Potrivit polițiștilor, autorul accidentului este un bărbat de 29 de ani din comuna Smeeni. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză se va întocmi dosar penal, iar cercetările continuă. Mama fetiței accidentate se află la muncă în Franța, copila fiind lăsată în grija bunicilor.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>