Menu

PUNȚI PIETONALE, PERICOL PENTRU LOCALNICI

Situație alarmantă în zona de munte a județului Buzău! Cele mai multe dintre cele peste 100 de poduri și punți pietonale care traversează râul Buzău, majoritatea mai vechi de 40 de ani, sunt un adevărat pericol pentru sutele localnicii nevoiți să le traverseze zilnic. Cele mai mari probleme sunt în comuna Gura Teghii, situația critică ieșind la iveală în urma unui control al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, efectuat luna trecută.

Primăria Gura Teghii a informat Perfectura Buzău, încă din vară, în legătură cu situația critică din comună. Autoritățile au dispus un control iar în urma verificărilor, s-a constatat că multe dintre trecerile peste Râul Buzău nu sunt deloc sigure pentru localnici.

Autoritățile din Gura Teghii sunt hotărâte să repare podurile și punțile pietonale care prezintă pericol de prăbușire. În acest sens, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a aprobat astăzi un proiect privind demararea de urgență lucrărilor de reparații a punților grav avariate.

Cum Primăria Gura Teghii nu dispune de fondurile necesare reabilitării tuturor punților pietonale avariate, autoritățile iau în calcul contractarea unui împrumut pentru urgentarea lucrărilor.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>