Menu

PROMISIUNI PENTRU PROFESORI

Avalanşă de promisiuni pentru profesorii din sistemul public de învăţământ, într-un proiect semnat de mai mulţi senatori şi deputaţi PSD şi neafiliaţi, si publicat pe pagina Camerei Deputatilor.

Documentul  prevede o indemnizaţie de pensionare de 6 salarii medii brute pentru profesorii care se pensionează, ceea ce ar insemna peste 6.300 de euro,  la cursul şi salariul actuale. Condiţia este să aibă minimum 30 de ani vechime în sistem. Banii sunt promişi şi pentru profesorii în activitate, dar sume mult mai mici – câte două salarii minime brute pe an, pentru “dezvoltarea personală”, si anume  pentru achiziţionarea de materiale didactice şi auxiliare didactice necesare procesului instructiv-educativ”.

Si profesorii care aleg să predea în mediu rural ar primi, potrivit proiectului, o indemnizaţie de instalare în valoare de 3 salarii medii brute pe economie. Suma ar urma să fie plătită în termen de un an de la ocuparea postului prin concurs. Condiţia este să se titularizeze în mediu rural şi să rămână pe acel post în mediu rural “cel puţin 5 ani şcolari efectivi.” Dacă în cei 5 ani îşi schimbă locul de muncă şi pleacă de la sat la oraş, ori dacă se suspendă contractul de muncă sau îşi dă demisia, cadrul didactic trebuie să restituie banii încasaţi.

Proiectul de lege prevede şi alte beneficii pentru cadrele didactice.

Formarea profesională prin cursuri, care va fi integral acoperită de la bugetul de stat, adică aceste cursuri vor fi gratuite. Iar de ele va beneficia inclusiv personalul didactic auxiliar şi cel nedidactic.

Impactul bugetar petru toate aceste facilitati ar fi de 1 miliard 220 de milioane de lei,  anual, bani asigurati de la bugetul de stat, prin Ministerul Educatiei.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>