Menu

ALOCAȚIILE COPIILOR SE MAJOREAZĂ DE LA ANUL

Alocatiile copiilor vor creste de la 1 ianuarie 2020! Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat ieri legea care prevede majorarea anuală a indemnizaţiilor pentru cei mici cu rata medie a inflaţiei. Legea fusese adoptată cu unanimitate de voturi, în urmă cu o lună, în Camera Deputaţilor. BNR estimează că rata medie a inflaţiei pentru anul acesta va fi de 4,2%. In prezent, alocația pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani este de 300 de lei, iar pentru cei cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani este de 150 de lei. De asemenea, alocația este de 300 de lei și pentru copiii cu vârstă cuprinsă între 3 și 18 ani în cazul celor cu dizabilități.

Raportata la rata inflatiei de anul acesta, de 4,2 la suta, majorarea nu  va fi una semnificativa, astfel ca alocațiile de 300 de lei ar urma sa crească cu aproximativ 13 lei, iar cele de 150 de lei cu aproape 7 lei pe lună.

De cresterea alocatiei vor beneficia 4,3 milioane de copii care traiesc in Romania.

Ultima majorare a alocatiilor pentru copii a avut loc in martie anul acesta, cand  Parlamentul a adoptat un amendament la Legea bugetului care prevedea dublarea acestora, de la 84 de lei, la 150, respectiv, 300 de lei, pentru copiii de pana la 2 ani.

Tara noastră se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte sumele cheltuielilor pentru alocaţiile destinate copiilor. Totodata, inflaţia a crescut alarmant în ultima perioadă, iar efectele asociate acesteia devin o povară serioasă pentru familiile din România, care îşi susţin cu greu existenţa. O problema alarmanta o reprezinta si migraţia românilor spre alte ţări pentru un trai mai bun, ceea ce afecteaza natalitatea si demografia tarii.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>