Menu

NU AU MOTIVE DE BUCURIE

Nici PNL și nici PSD nu au motive de bucurie, la Buzău, după primul tur al alegerilor prezindențiale. PNL Buzău a obținut cel mai slab scor din ţară, cu aproape 54.000 de voturi pentru Klaus Iohannis la nivelul judeţului, în timp ce Viorica Dăncilă a primit 9.000 de voturi în plus. Rezultatele din al doilea tur vor fi decisive pentru viitorul conducerii liberale de la Buzău. Un rezultat la fel de slab şi în turul doi ar pune în pericol conducerea organizaţiei judeţene a PNL, şi aşa luată în vizor de liderii de la nivel central. Pentru echipa de campanie a liberalilor de la Buzău urmează aproape două săptămâni de foc.

Singura consolare a PNL Buzău ar fi clasarea pe primul loc în municipiul Buzău, unde preşedintele Klaus Iohannis a fost votat de peste 29% dintre alegători. Rezultatul bun obținut de liberali pune însă într-o lumină deloc favorabilă PSD Buzău, care pierde pentru a doua oară consecutiv bătălia electorală în municipiul reședință de județ. Ca și la alegerile europarlamentare, liderul organizației municipale Buzău a PSD, Primarul Constantin Toma consideră că vina aparține conducerii centrale, unde ar trebui grabnic făcută o schimbare.

În județul Buzău, prezența la vot, în primul tur al alegerilor prezidențiale a fost de 47,95 la sută, puțin peste media națională. Turul 2 va avea loc duminică, 24 noiembrie, iar cetățenii vor avea posibilitatea să pună ștampila pe Klaus Iohannis, candidatul PNL, sau pe Viorica Dăncilă, candidatul propus de PSD.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>