Menu

ULTIMELE LEGUME ROMÂNEȘTI

Legumele autohtone se încăpățânează să mai reziste o săptămână, cel mult două, în solariile fermierilor. Deci, e cazul să vă grăbiți cu aprovizionarea dacă vreți să aveți garanția că vă alegeți cu marfă proaspătă, de la producători locali. Peste câteva zile, în locul lor vor fi la tarabe numai produse din import. Mircea Tatu este unul dintre cei mai mari legumicultori din zona Buzăului. Livrează marfă proaspătă din primăvară, până în decembrie. Încă recoltează ardei capia, dintr-un soi pe cât de rezistent, pe atât de productiv și gustos.

Ardeii pe care buzoianul îi recoltează acum ajung la piață cu 4, până la 6 lei kilogramul. Prețul ar putea crește în perioada imediat următoare, întrucât legumele autohtone din acest an sunt pe terminate.

Pe lângă ardei, în solariile buzoianului se mai găsesc câteva fire de tomate. Din cauza lipsei căldurii și a luminii, roșiilor le trebuie mai multe zile până se coc. Fermierul a recurs inclusiv la eliminarea frunzelor de pe tulpină, pentru a prelungi ciclul de viață al tomatelor.

În mai puțin de o săptămână, în locul plantelor care au avut rod anul acesta vor fi plantate răsadurile pentru culturile de anul viitor. Legumicultorul buzoian va începe să recolteze din nou peste cinci luni. Tomatele vor ajunge în aprilie pe tarabe.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>