Menu

FEERIE DE LUMINI, ÎN PIAȚA DACIA

Aproximativ 3.000 de buzoieni s-au aflat, duminică dupa-amiază, în Piaţa Dacia, pentru a participa la aprinderea iluminatului festiv şi la inaugurarea Târgului de Crăciun. Momentul mult așteptat a avut loc în jurul orei 17.00 și i-a avut drept protagonişti pe câţiva copii, care, alături de primarul Constantin Toma, au apăsa butonul de alimentare a instalaţiilor nocturne.

După momentul inaugurării iluminatului festiv în municipiul Buzău, edilul Constantin Toma a ținut să se adreseze miilor de buizoieni prezenți la spectacol.

Pe tot parcursul serii, numeroși artiști locali, și numai, au susținut recitaluri pe scena amenajată în fața Palatului Comunal.

Tot duminică, în prezența unor reprezentanți ai administrației raionale Bălți, Republica Moldova, s-a inaugurat și tunelul de lumini din fața Muzeului Județean Buzău, dar și cel din fața sediului Consiliului Județean. Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a împărțit cadouri copiilor din centrele Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău. La sediul Muzeului Județean, a fost inaugurat și „Museum Bus”, un microbuz transformat în muzeu mobil care va străbate toate colțurile județului.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>