Menu

PLAFON ELIMINAT

Indemnizaţia de creştere a copilului ar putea să nu mai fie plafonată la cel mult 8.500 de lei lunar, dacă proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.82/2017 va fi adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Din septembrie 2017 încoace, indemnizaţia de creşterea copilului a fost plafonată la maximum 8.500 de lei lunar.   Comisia pentru muncă şi protecţie socială a propus acum doua zile plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege cu  doua amendamente.  Primul stabileste ca indemnizaţia minimă pentru creşterea copilului să fie 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară, garantat în plată, eliminand astfel plafonul maxim.

Cel de-al doilea amendament stabileste că indemnizaţia de creşterea copilului se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere. Potrivit proiectului propus se  menţine prevederea potrivit căreia indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului se calculeaza pe baza mediei veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului.

În primul semestru din 2019, aproape  180.000 de persoane au beneficiat de indemnizație pentru creșterea copilului , cu 4%  mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>