Menu

125 DE ANI DE ISTORIE

An important în istoria Școlii Gimnaziale ,,Vasile Cristoforeanu” din Rm. Sarat.  În această primăvară, unitatea de învățământ va sarbatori 125 de ani de la edificarea clădirii în care funcționează. Evenimentul va fi marcat printr-o serie de acțivități, care se vor derula la sfârșitul lunii martie, în cadrul programului Școala Altfel. Responsabilii unității de învățământ vor organizza dezvelirea bustului fostului primar al Ramnicului si ctitor al scolii, Vasile Cristoforeanu și a unei placi memoriale cu directorii care au condus instituția, o Cupa la sah, dar și alte activități cultural- educative.
Pentru a marca acest moment important, conducerea unității de învățământ din Rm Sărat a demarat investitii de amploare. În ultima perioadă s-a asfaltat curtea localului I, s-a reparat sistemul pluvial in toate cladirile unitatii, s-a montat o centrală termică în sala de sport și s-au înlocuit ușile. Lucrările au fost posibile datorită sprjinului acordat de Consiliul Local Municipal, dar și a unui patron, fost elev al școlii.
Vasile Cristoforeanu, fost magistrat, ziarist si primar al Ramnicului a terminat studii juridice la Neapole, fiind primul român doctor în drept din Italia. El a fost casatorit cu o italiancă, mama viitoarei soprane Florica Cristoforeanu. În perioada 1892-1895, cât timp a fost primar al oraşului Râmnicu Sărat, Vasile Cristoforeanu a demarat primele lucrări de alimentare cu apă a orașului, a construit abatorul şi halele, două localuri de şcoli, a reorganizat Serviciul de pompieri și a înfiinţat Servicul sanitar, precum și Serviciul de igienă şi salubritate.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>