Menu

PREMIERĂ: ȘCOALĂ PROFESIONALĂ ÎN SISTEM DUAL

O şcoală profesională în sistem dual ar putea apărea, în viitorul apropiat, și în municipiul Buzău. Instituția de învățământ va funcționa în clădirea fostului liceu tehnic „Costin Nenițescu”, de pe strada Transilvaniei.

Școala în sistem dual are scopul de a livra forța de muncă necesară angajatorilor și se face pe baza solicitării operatorului economic. Conducerea Inspectoratului Școlar Județean estimează că școala  profesională de la Buzău ar putea fi inaugurată la începul anului școlar 2021 – 2022.  Mai devreme nu se poate, spun cei de la inspectorat, din motive birocratice.

Noua unitate de învățământ va avea ca model Școala Profesională Germană „Kronstadt” din Brașov și vizează integrarea mai uşoară a viitorilor absolvenţi pe o piaţă a muncii aflată într-o continuă schimbare. Școala profesională în sistem dual se va înființa cu bani din bugetul local, primarul Buzăului, Constantin Toma, fiind un aprig susținător al proiectului – dar și cu sprijinul  unor agenţi economici din județ interesați de acest proiect. Practic, fiecare clasă va fi dotată cu aparatură și tehnică de practică de către societatea comercială interesată în formarea de personal calificat pentru un anumit domeniu de activitate. Sistemul de învățământ dual este înscris în sistemul de stat gratuit, fiind susținut de Ministerul Educației Naționale.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>